Muzeul Naţional Cotroceni a organizat în perioada 23 - 24 mai cea de-a XII-a ediţie a Colocviului Naţional de Istorie, Istoria Artei Decorative, Conservare-Restaurare şi Relaţii Publice. Colocviul s-a desfăşurat pe secţiuni, în cadrul cărora au susţinut lucrări specialişti din muzee şi instituţii de profil din Bucureşti şi din ţară: Constanţa, Craiova, Iaşi, Piteşti, Timişoara, Târgovişte, Sinaia.
       În cadrul colocviului a fost vernisată în data de 23 mai orele 14.00, expoziţia „Viaţa cotidiană la Curtea Regelui Ferdinand I (1914 - 1927)“, dedicată comemorării a 80 de ani de la moartea regelui Ferdinand I (iulie 1927).
       De la orele 18.30 a avut loc un recital vocal - instrumental susţinut de: Raluca Oprea - soprană, Elena Iordăchescu - vioară, Cristian Vais - pian.

PROGRAMUL COLOCVIULUI

     Miercuri, 23 mai, orele 14.00 - 15.00      Deschiderea lucrărilor Colocviului, Salonul Cerchez
     Vernisajul expoziţiei „Viaţa cotidiană la curtea regelui Ferdinand I (1914 - 1927)“, realizată în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I“, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional Filatelic, Arhivele Naţionale ale României
     Cuvânt de deschidere: prof. univ. dr. Ion Bulei, prof. univ. dr. Ioan Opriş, Adina Renţea, director Muzeul Naţional Cotroceni

Miercuri, 23 mai, orele 15.30 - 17.30
Lucrările colocviului pe secţiuni

Secţiunea: Relaţii Publice - „In memoriam Radu Florescu“, Salonul Adam
„Relaţiile Publice şi muzeul“
Moderator: prof. univ. dr. Ioan Opriş

1. Prof. univ. dr. Ioan Opriş, Universitatea „Valahia“, Târgovişte - „Evocare a personalităţii profesorului Radu Florescu“
2. Adina Renţea, Muzeul Naţional Cotroceni - „O campanie de Relaţii Publice a Muzeului Naţional Cotroceni - solidaritate şi integrare prin artă“
3. Adela Stan, Katia Moldoveanu, Muzeului Naţional de Istorie a României - „Strategia de relaţii publice a Muzeului Naţional de Istorie a României - cercetare, planificare, acţiune, evaluare“
4. Drd. Mirela Tîrnă, Arhivele Naţionale ale României - „Conceptul de muzeu naţional - studiu de caz, Muzeul Naţional de Antichităţi“
5. Dr. Mădălina Niţelea, Muzeul Naţional Cotroceni - „Scurtă introducere în istoria socio-culturală şi intelectuală a muzeelor“
6. Dr. Mihail Ipate, Muzeul Naţional Cotroceni - „Strategia Muzeului Naţional Cotroceni de digitalizare a patrimoniului său mobil“
7. Daniela Voitescu, Muzeul Naţional Peleş - „Fişa de interviu“

Miercuri, 23 mai, orele 15.30 - 17.30
Secţiunea: „Personalităţi politice şi culturale la Cotroceni“, Salonul Biedermeier
Moderator: dr. Maria Ioniţă

1. Dr. Mariana Păvăloiu, dr. Alina Barbu, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, Constanţa - „Amiral Nicolae Gracovski - adjutant regal“
2. Comandor prof. univ. dr. Gheorghe Samoilescu, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, Constanţa - „Regele Ferdinand şi şcoala navală (1920)“
3. Brânduşa Munteanu, Muzeul Unirii Iaşi - „Iacob Melic şi Palatul de la Cotroceni în timpul lui Alexandru Ioan Cuza“
4. Dr. Cristian Scăiceanu, Muzeul Naţional Filatelic - „Oficiul telegrafo - poştal Cotroceni“
5. Cristina Boţoghină, Mihaela Popescu, Muzeul Goleşti - „«Ieri, alaltăieri...» - în amintirea Mariei C. Golescu“
6. Iulian Boţoghină, Fundaţia Culturală „Valeriu Florin Dobrinescu“, Piteşti - „Documente privind participarea armatei la construirea Palatului Regal Balcic“
7. Dr. Maria Ioniţă, Muzeul Naţional de Istorie a României - „Relaţiile reginei Maria cu Societatea Ortodoxã Naţionalã a Femeilor Române“
8. Iosif Friedman - Nicolescu, Muzeul Naţional de Artã al României - „Legi şi legislaţie în vremea regelui Ferdinand al României Mari“

Miercuri, 23 mai, orele 15.30 - 17.30
Secţiunea: Conservare-Restaurare - „Investigaţii în terapia restaurării patrimoniului mobil“, Spaţii Româneşti
Moderator: dr. Gheorghe Niculescu

1. Dr. ing. Maria Geba, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“, Iaşi, prof. dr. ing. Sorin Ciovică, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“, Iaşi - „Evaluarea tratamentului cu raze gama în dezinsecţia documentelor grafice pe suport papetar“
2. Ana Maria Vlad, investigator fizician, Centrul de Conservare, Iaşi, prof. Ioan Sârghie, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“, Iaşi, dr. Gheorghe Niculescu, Institutul Naţional de Cercetare şi Conservare, Bucureşti - „Documentarea degradărilor, intervenţiilor pe opere de artă prin tehnici instrumentale nedistructive“
3. Nicoleta Vornicu, Cristina Bibire, CMC - TABOR, Iaşi - „Investigaţia ştiinţifică implicată în restaurarea/conservarea patrimoniului iconografic şi cărţii religioase - studii de caz“
4. Dr. ing. Carmen Mihaela Marian, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“, Iaşi - „Cercetãri privind degradarea textilelor arheologice din mătase - alternative de etalare şi depozitare“
5. Daniela Sălăjan, restaurator, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“, Iaşi - „Studiu asupra unei icoane de şcoalã italiană «Mater Salvatoris» - aparţinând Muzeului de Istorie şi Arheologie - Prahova“

Miercuri, 23 mai, orele 15.30 - 17.30
Secţiunea: Istoria Artei Decorative, Salonul Oriental
Moderator: dr. Marian Constantin
Masă rotundã cu tema: „Criterii de clasare în categoria «Fond» . Criterii de reevaluare a operei de artã“

Participă:
• Alis Vasile, coordonator al Direcţiei Muzee, Colecţii, Garanţii Guvernamentale - Ministerul Culturii şi Cultelor
• Monica Lupşor, Ileana Zbârnea, Vladimir Bulat - Direcţia pentru Culturã, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti
• Adriana Adam, dr. Ruxandra Dreptu, Zoe Pop, Octav Boicescu, Maria Băndărău, Elena Dobre - Muzeul Naţional de Artã al României
• Liliana Manoliu, Raluca Minculescu, Cornelia Dumitrescu - Muzeul Naţional Peleş
• Ioana Cristea, Aura Popescu, Lucian Maşek - Muzeul Municipiului Bucureşti
• Maria Stoica , Muzeul Brăilei - „Piesă de artă decorativă creată de Max Herman Maxy“
• Marcela Oprescu, Muzeul Naţional de Artă Timişoara - „Ambient bănăţean în expoziţia permanentă a palatului baroc din Timişoara“
• Dr. Marian Constantin, Gabriela Lupu, Valentina Rotaru, Ana Rus, dr. Sebastian Duicu, dr. Mariana Lazăr, dr. Mihai Ipate, dr. Mădălina Niţelea - Muzeul Naţional Cotroceni
• Pavel Şuşară-critic şi istoric de artã, dr. ing. Gabriel Burlacu-expert evaluator, Cristina Burlacu-colecţionar, Doru Mihalache-colecţionar

Joi, 24 mai, orele 10.00 - 13.00
Secţiunea: „Viaţa cotidianã la Curtea Regală în timpul domniei regelui Ferdinand (1914 - 1927)“, Salonul Biedermeier
Moderator: conf. univ. dr. Sorin Damean

1. Conf. univ. dr. Sorin Damean, Universitatea Craiova - „În umbra regelui Carol I - prinţul moştenitor Ferdinand“
2. Raluca Minculescu, Muzeul Naţional Peleş - „Cultura şi personalităţile ei prezente la Curtea regelui Ferdinand“
3. Liliana Manoliu, Muzeul Naţional Peleş - „Un hobby al regelui Ferdinand, botanica“
4. Cornelia Dumitrescu, Muzeul Naţional Peleş - „Documente din fondul arhivei Muzeului Naţional Peleş“
5. Drd. Corina Voiculescu, Complexul Muzeal Târgovişte - „Regele Ferdinand şi Târgoviştea“
6. Dorina Tomescu, Oana Ilie, Muzeul Naţional de Istorie a României - „Rochiile şi bijuteriile reginei Maria“
7. Drd. Ruxandra Beldiman, Institutul de Istoria Artei - „Note pe marginea unei lecturi. Amenajările reginei Maria de la Copăceni şi Scrovişte“
8. Dr. Cristina Constantin, Luminiţa Iordache, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” - „Ferdinand I - ipostaze în cadrul ceremoniilor oficiale la Curtea Regală a României“
9. Dr. Carmen Tănăsoiu, Muzeul Naţional de Artă al României - „Biserica şi monarhia în vremea regelui Ferdinand“
10. Dr. Ştefania Ciubotaru, Muzeul Naţional Cotroceni - „«Am trăit pentru a deveni buni prieteni...» - familia regală Ferdinand şi Maria“

Joi, 24 mai, orele 10.00 - 13.00
Secţiunea: „Biserica în societatea medievală şi modernă românească“, Cuhnia mănăstirii Cotroceni
Moderator: prof. univ. dr. Mihai Sorin Rãdulescu

1. Prof. univ. dr. Petre Năsturel, prof. univ. dr. Mihai Sorin Rădulescu, Universitatea Bucureşti - „Dimitrie Ramadan şi familia sa: contribuţii privind un boier cărturar ignorat“
2. Drd. Lucian Lefter, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi - „Biserici de lemn din judeþul Iaşi“
3. Dr. Lavinia Gheorghe, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa - „Locul Bisericii Ortodoxe Române din Dobrogea în societatea multietnică dobrogeană (sec. XVIII-XIX)“
4. Drd. Camelia Drăghici, Universitatea „Spiru Haret“, Bucureşti - „Aspecte culturale privind istoria Episcopiei Râmnicului“
5. Dr. Mariana Lazăr, Muzeul Naţional Cotroceni - „Consideraţii privind statutul mănăstirilor închinate Sfintelor Locuri în prima jumătate a secolului XIX“
6. Lucia Taftă, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” - „Documente diplomatice franceze din secolul XIX privind problema mănăstirilor închinate - mănăstirea Cotroceni“
7. Dr. Sebastian Duicu, Muzeul Naţional Cotroceni - „Paraclisul cantacuzin din Floreşti, Prahova“

Joi, 24 mai, orele 10.00 - 13.00
Secţiunea: Conservare-Restaurare - „Investigaţii în terapia restaurării patrimoniului mobil“, Spaţii Româneşti
Moderator: Ligia Ispas

1. Ana Voinic, chimist, Muzeul Olteniei, Craiova - „Investigaţii asupra unor piese metalice prin analiză instrumentală“
2. Dr. chimist Olimpia Barbu, Laboratorul de Chimie, prof. univ. dr. Dan Mohanu, Secţia de Restaurare, Universitatea de Arte, Bucureşti - „Studiul transformării pigmentului miniu în sulfat de plumb. Stabilirea tratamentului optim de conservare - restaurare“
3. Doina Cârnu, restaurator, Ion Neacşu, restaurator, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I“, Bucureşti - „Tehnologii inovatoare şi neconvenţionale în restaurarea obiectelor de patrimoniu“
4. Irina Petroviciu Giuşcã, investigator, Institutul Naţional de Cercetare şi Conservare, Ileana Creţu, investigator, Muzeul Naţional de Artă al României, în colaborare cu Dr. Ian Wouters şi Ina Vanden Berghe, „Royal Institut for Cultural Heritage (KIK/IRPA)“, Bruxelles, Belgia - „Analiza coloranţilor roşii din broderii religioase de secol XV - XVII, din Colecţia Mănăstirii Putna“
5. Roxana Rădvan, Monica Simileanu, Walter Mărăcineanu, Joakim Striber, Dragoş Ene, investigatori, Institutul Naţional de Optoelectronică, Bucureşti - „Tehnicii şi metode optoelecronice pentru investigarea şi diagnosticarea artefactelor - studii de caz în România“
6. Viviana Dragomir, fizician, Muzeul Naţional al Satului, Bucureşti - „Pictura bisericii de lemn Răpciuni, jud. Neamţ, din Muzeul Satului“
7. Iuliana Popescu, restaurator, Muzeul Naţional al Satului, Bucureşti - „Diagnosticul şi tratamentul unei icoane lipoveneşti din Colecţia Muzeului Naţional al Satului“
8. Dr. ing. Maria Giurginca, ing. chimist Irina Petroviciu, Rodica Antonescu, investigator chimist Lucreţia Miu, dr. chimist Petru Budrugeac - „Investigaţii moderne pentru evaluarea gradului de degradare al pergamentelor“
9. Ligia Ispas, restaurator, Muzeul Naţional Cotroceni - „Analiza stratului pictural al unei icoane împărăteşti brâncoveneşti de secol XVIII, repictată total în secolul XIX“



UP BACK HOME