Dezbaterea se doreşte a fi un act de restituire istorică a personalităţii unui domnitor asupra căruia s-a aşternut o uitare nemeritată. Cu toate că a domnit în vremuri tulburi, s-a remarcat în epocă prin spiritul său elevat şi măsurile luate în sensul modernizării, fiind totodată un remarcabil organizator. Numele său este strâns legat de istoria Bucureştilor, implicit de Cotroceni.
       Ansamblul Cotroceni a cunoscut după 1822 o perioadă de decădere, care a durat până la domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1853, 1854-1856). Preotul Grigore Musceleanu, martor ocular, nota cu privire la starea jalnică, dezolantă în care se alfa mănăstirea Cotroceni înainte de refacerea efectuată de Ştirbei: „... se afla în cea mai desăvârşită mizerie, în cea mai desăvârşită dărăpănare; în dreapta şi în stânga ruine înfiorătoare“.
       Evoluţia istorică şi arhitectonică a Cotrocenilor este legată de numele domnitorului tehnocrat Barbu Dimitrie Ştirbei, care reface şi m,ăreşte ansamblul. În 1852 reface şi modernizează mănăstirea, palatul, pavilionul, obahta (corpul de gardă), înfiinţează grădina Cotroceni; de asemenea, se asigură legătura cu oraşul printr-o cale modernă de acces şi anume prin şoseaua cu acelaşi nume. Astfel, la mijlocul secolului trecut Cotrocenii se prezentau sub o faţă nouă. Menţionăm că modernizarea acestor locuri nu este un fapt singular în epocă, ci se înscrie în ansanblul modernizărilor care au loc în ţară: parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea (1850 - unul dintre primele parcuri publice, refaceri de biserici şi mănăstiri, emanciparea oraşului Călăraşi etc. Amintim aici şi câteva exemple cu referire la Capitală: pavarea drumurilor, inaugurarea noii clădiri a Teatrului Naţional - la 31 decembrie 1852, reamenajarea grădinii Cişmigiu (inaugurată şi ea în acelaşi an), refacerea bisericii de la Curtea Veche, modernizări şi dotări - cu mobilier adus de la Viena, Paris, Bruxelles - ale reşedinţelor domneşti.