CONCERT FRÉDÉRIC CHOPIN LA MUZEUL NAŢIONAL COTROCENI
   
           Muzeul Naţional Cotroceni şi Institutul Polonez din Bucureşti au organizat miercuri, 24 noiembrie 2010, orele 18.00, în Salonul Cerchez al muzeului, un recital integral Frédéric Chopin, prilejuit de împlinirea a 200 de ani de la naşterea marelui pianist şi susţinut de pianistul Toma Popovici.
           Absolvent al liceului de muzică „Dinu Lipatti“ din Bucureşti, sub îndrumarea doamnelor profesoare Sanda Bancea, Ludmila Popişteanu şi Lucia Teodorescu şi licenţiat al Facultăţii de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa doamnei profesor universitar doctor Dana Borsan, Toma Popovici a urmat cursurile de masterat ale „College of Fine Arts“ în cadrul Universităţii din Boston, unde a studiat cu Horia Mihail, Victor Rosenbaum şi Tong-Il Han. În prezent este profesor asociat şi doctorand  al  Universităţii  de  Muzică  din  Bucureşti.
           Membru fondator al trioului „Tancrede“, Toma Popovici a concertat alături de Jesse Levine, Alexandre Lecarme, Laurent Chatel, Artur Lukomyanski, Jan Muller Szeraws. De asemenea, a colaborat cu artişti precum Gabriel  Croitoru,  Adrian  Duminică,  Mihai  Ghiga,  Mira Wang etc.
           Toma Popovici realizează frecvent înregistrări pentru Societatea Română de Radiodifuziune şi a înregistrat între 2004 şi 2007 o serie de cinci discuri pentru compania Hammond GMAC.
           Partener: Konica Minolta.
   



UP BACK HOME