| CONCERT DE CRĂCIUN |
![]() |
|
Muzeul Naţional Cotroceni a organizat luni, 20 decembrie 2010, orele 19.00 tradiţionalul Concert de Crăciun, susţinut de Corul de Copii Radio, dirijat de maestrul Voicu Popescu şi acompaniat la pian de Camelia Chiţibea. Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicică şi, până de curând, Eugenia Văcărescu Necula, au contribuit decisiv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevarată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Cristina Radu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii. În ultimii ani, sub îndrumarea dirijorului Voicu Popescu, asistat de pianista Camelia Chiţibea, ansamblul explorează noi forme de expresie artistică, îndreptându-se preferenţial către manifestări conceptuale şi de cooperare culturală cum ar fi: Songbridge - Canada,Brundibar - Franţa,Les Instants Sacrés - Franţa,Amadeus - România,Voci d’Europa - Italia,Adiemus - România şi Strălucirile apei în România şi Franţa. Ultimele două productii au adus formaţiei Premiul Special „In memoriam Iosif Sava“ pentru anul 2007, oferit de Radio România Cultural. În anul 2008, Corul de Copii Radio a fost invitat să prezinte spectacolul multimedia „Romanian Roots“la „Simpozionul Mondial de Muzică Corală“ (organizat la Copenhaga de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale), iar în 2009, la Festivalul Internaţional „Let the Future Sing“ de la Stockholm. Ultimele concerte, „Instantanee moderne şi contemporane“ şi „Magnificat, anima mea“ de Johann Sebasttian Bach, au permis sondarea cu succes a unor zone stilistice şi expresive extrem de diferite. Viitorul apropiat aduce formaţiei o prezenţă de prestigiu cu proiectul „Madrigale şi miraje“ în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, alături de Corul Naţional de Cameră „Madrigal“. Partener: Konica Minolta. |
|
| UP | BACK | HOME |