|
Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Galeria „Körmendi-Csák“, Ambasada Republicii Ungare la Bucureşti şi Institutul Cultural al Republicii Ungare la Bucureşti au organizat miercuri, 25 iunie 2008, orele 18.00, în Spaţiile Cantacuzine ale muzeului, vernisajul expoziţiei „Artă maghiară contemporană“, sub egida „Anului European al Dialogului Intercultural“. Galeria „Körmendi-Csák“ adună de câteva decenii creaţii ale artei plastice şi artei aplicate ungare, la început fondul colecţiei constituindu-se din opere de artă din secolele XIX şi XX. Din dorinţa de a sprijini însă arta picturii şi sculpturii contemporane, avocata dr. Anna Körmendi şi arh. dr. Máté Csák şi-au concentrat atenţia asupra lucrărilor creatorilor cei mai de seamă din Ungaria, din a doua jumătate a secolului XX. Galeria dispune aproape în toate domeniile artei plastice şi artei aplicate - pictură, sculptură, sculptură mică, sticlă, ceramică, artă textilă, fotografică, carte de artă - de o colecţie vastă şi reprezentativă, care din 1992 a fost prezentată atât în Ungaria cât şi în străinătate, în numeroase muzee şi instituţii de cultură. În mod constant, galeria împrumută lucrări muzeelor pentru realizarea unor expoziţii de profil şi funcţionează în mai multe locaţii din Budapesta şi Sopron. În anul 1997, pentru colecţia de artă a Galeriei „Körmendi-Csák“ s-a editat un volum în trei limbi cu un tiraj de trei mii de exemplare, iar în 2001 catalogul a fost reeditat, completat, revizuit şi tipărit în patru mii de exemplare. Colecţia a fost prezentată la Weisbaden, Bonn, Hamburg (1992), Dublin, Schloss Farrach, Niza (1993), Hamburg, Hanovra (1994), Geneva (1997), Viena-sediul ONU (1998), Miercurea-Ciuc, Sfântu-Gheorghe (1999), Geneva (2000), Tallin (2001), Eisenstadt (2005), Kosice (2006), Pilzen (2006). Expoziţiile au fost inaugurate de personalităţi precum Kofi Annan - secretar general ONU (Viena), preşedintele Republicii Ungare Arpád Göncz (Geneva), sau ministrul pentru afaceri europene Etele Baráth (Kosice). Expoziţia de la Muzeul Naţional Cotroceni cuprinde operele unor artişti maghiari foarte importanţi, laureaţi ai Premiului Kossuth (cea mai înaltă distincţie de stat acordată artiştilor), ale căror lucrări se regăsesc în colecţia Galeriei „Körmendi-Csák“ precum: Schéner Mihály - pictor, grafician, sculptor, ceramist, Sváby Lajos - pictor, Kokas Ignác - pictor, Schrammel Imre - ceramist, Kerényi Jenö - sculptor. |
|
![]() |
![]() |
![]() |
|
![]() Mihaly Hajnal - Fuviak |
![]() Erno Foth - Toredekek |
![]() Imre Varga - Szent Istvan |
![]() Imre Schrammel - Muzsak |
![]() Peter Markus - Pygmalion |
![]() Jeno Kerenyi - Kopernikusz |
|
Vernisajul a fost urmat de un recital de vioară susţinut de Mălina Ciobanu. În vârstă de 9 ani, Mălina Ciobanu este elevă în clasa a III-a la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi. Mica şi talentata violonistă urmează în prezent cursuri de vioară la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, după ce a terminat deja toate cursurile pentru acest instrument la nivelul clasei a XII-a. Mălina Ciobanu a lucrat şi cu marii violonişti români Alexandru Tomescu, Sherban Lupu şi Mihaela Costea şi visează să ajungă o mare solistă, avându-l ca model pe celebrul Nicolo Paganini. Este comparată deja cu idolul său, datorită vitezei cu care interpretează partiturile. În programul Mălinei Ciobanu au figurat lucrări semnate de: Antonio Vivaldi, Ciprian Porumbescu, Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms, Henri Vieuxtemps. La pian a fost acompaniată de Ioana Mihai - Universitatea de Arte „George Enescu“. |
|
![]() |
![]() |
| UP | BACK | HOME |