 |
Muzeul Naţional Cotroceni în parteneriat cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România şi în colaborare cu Muzeul Judeţean Argeş - Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna“ Piteşti, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi - Muzeul de Artă, au organizat joi, 23 iunie 2011, orele 18.00, în Spaţiile Medievale ale Muzeului Naţional Cotroceni, vernisajul expoziţiei „Rudolf Schweitzer - Cumpăna, 125 de ani de la naştere“.
Expoziţia face parte din cadrul proiectului „Cotroceni XX“, legat de aniversarea a 20 de ani de existenţă a Muzeului Naţional Cotroceni în spaţiul cultural al capitalei, proiect în cadrul căruia au mai fost aniversaţi alţi doi mari clasici ai picturii româneşti: Theodor Aman şi Iosif Iser. De asemenea, aniversarea a 125 de ani de la naşterea pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna este înscrisă şi în Calendarul UNESCO, al marilor sărbători din acest an.
Rudolf Schweitzer-Cumpana s-a născut la Piteşti, la 7 mai 1886, într-o familie de origine germană. În anul 1904 a plecat în Germania, la Berlin, unde a urmat cursurile Academiei Regale de Arte Frumoase, pe care le-a absolvit în 1909. A studiat pictura cu Adolf Schlabitz, Erich Hanche şi Arthur Kampf, această perioadă determinând apropierea sa de expresionismul german, dar şi contactul cu impresionismul şi mişcarea Secession.
În anul 1911 a expus pentru prima dată la Salonul Oficial, apoi la Societatea „Tinerimea Artistică“ (1912), Ateneul Român (1920), mai întâi în expoziţii de grup, apoi şi în expoziţii personale la Fundaţia Dalles, Institutul de Artă, Sala Ileana şi în diferite oraşe din ţară, precum Ploieşti (1924), Craiova (1926, 1971), Timişoara (1929), Brăila (1928), Piteşti (1960), Sinaia (1968) Râmnicu-Sărat (1969), Buzău (1970).
În anul 1929 a făcut o călătorie de studii la Budapesta şi o campanie de lucru la Constantinopol, Atena, Salonic, iar între anii 1931-1932 a călătorit la Paris, unde a expus la Galeria Jeanne Castel. În 1939 a călătorit şi lucrat intens în Italia (Veneţia, Milano, Florenţa, Roma, Napoli, San Remo) şi în câteva localităţi din Germania (München şi Augsburg).
Anul 1951 i-a adus numirea ca profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti şi a devenit şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici, Secţia Pictură. Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, Muzeul Naţional de Artă i-a organizat în februarie 1957, la Sala Dalles, o expoziţie retrospectivă, reunind 278 lucrări de pictură şi 159 de grafică. Tot în 1957 a făcut o călătorie de documentare în Iugoslavia şi tot în acel an i s-a conferit şi titlul de Maestru Emerit al Artei. S-a stins din viaţă la Bucureşti, la 17 februarie 1975, la vârstă de 89 de ani.
|
Talent înnăscut, un desenator şi un acuarelist desăvârşit, Rudolf Schweitzer-Cumpana a abordat în pictura sa, o tematică diversă: ţăranul român şi viaţa satului, peisaje, naturi statice, portrete de oameni simpli, în special ţăranii din Cumpăna şi Arefu (Argeş) sau din satele pe unde a călătorit, autoportrete şi nuduri etc.
Expoziţia „Rudolf Schweitzer-Cumpăna, 125 de ani de la naştere“ numară peste 120 de lucrări, de la începuturile picturii marelui artist şi până la ultima parte a creaţiei acestuia, lucrări oferite cu generozitate atât de membrii Societăţii Colecţionarilor de Artă din România, cu care Muzeul Naţional Cotroceni a avut şi are o frumoasă colaborare de-a lungul celor 20 de ani, dar şi lucrări de o mare valoare patrimonială, oferite cu aceeaşi generozitate de către muzeele colaboratoare.
Expoziţia este deschisă publicului în perioada 23 iunie - 31 august 2011 şi poate fi vizitată de marţi până duminică între orele 9.30 - 17.30.
Cu ocazia expoziţiei a fost editat şi un catalog color, care poate fi achiziţionat la preţul de 27 lei, de la magazinul de prezentare al muzeului, deschis între orele 9.30 - 17.30.
Sponsor principal al evenimentului: BRD Groupe Societe Generale.
Partener principal: Apa Nova.
Partener: Konica Minolta. |