| Salonul Naţional de Artă Decorativa, ediţia a IX-a 21 septembrie - 26 octombrie 2008 |
|
![]() |
![]() |
|
Cu prilejul Zilei Europene a patrimoniului - 21 septembrie, Muzeul Naţional Cotroceni a organizat duminică, 21 septembrie 2008, orele 13.00, vernisajul „Salonului Naţional de Artă Decorativă“, ediţia a IX-a. Această manifestare face parte din calendarul cultural al Muzeului Naţional Cotroceni, încă de la înfiinţarea instituţiei. Ediţia a IX-a a Salonului Naţional de Artă Decorativă reuneşte un număr de 57 de artişti plastici din domeniul artelor decorative: ceramică, sticlă, metal şi textile. Artiştii plastici participanţi la eveniment, provin din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Deva, Sibiu, Târgu-Jiu şi Râmnicu Vâlcea, scopul acestei acţiuni culturale fiind acela de promovare a artei contemporane româneşti şi de valorificare a potenţialului creator al artiştilor din România. Sunt prezenţi artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu, dar şi tineri artişti, absolvenţi ai facultăţilor de artă din Bucureşti şi din ţară. Expoziţia este deschisă în perioada 21 septembrie - 26 octombrie 2008. |
|
![]() |
|
|
Aflat la cea de-a IX-a ediţie, Salonul Naţional de Artă Decorativă, deschis la Cotroceni în perioada 21 septembrie - 26 octombrie, se bucură de prezenţa unor artişti de renume din Bucureşti, Cluj, Deva, Iaşi, Sibiu. Timp mai bine de o lună, ceramişti, sticlari, metalişti, textilişti şi-au dat întâlnire pe simeza Cotroceniului, evidenţiind astfel un eveniment plastic compact ca forme de manifestare a artei şi coerent ca mijloc de exprimare. Devenit unul dintre cele mai atractive manifestări ale artei decorative contemporane, Salonul de la Cotroceni mizează atât pe conceptul expoziţional, cât mai ales pe forţa creatoare, pe expresivitatea şi rafinamentul formelor artistice. Sunt doar câteva motive care fac din acest eveniment un dialog între conţinutul care modelează forma şi focul pasiunii care îi dă valoare artistică. Adina Renţea |
|
![]() Raluca Claudia Căşaru - Ipostaze terestre tapiserie, haute-lisse |
![]() Andreea Brăescu - Lumi paralele ceramică, porţelan |
![]() Alexandru Mircea Hanc - Trădarea timpului alamă, oţel, granit |
![]() Viorica Slădescu - Aripa îngerului mătase naturală prelucrată manual |
![]() Georgeta Hlihor - Fragmente de zbor colaj textil |
![]() Alexandra Rusu - Structuri basse-lisse |
![]() Traian Ştefan Boicescu - Gasteropoda tapiserie, haute-lisse |
![]() Laurenţiu Anghelache - „imbioză (Instalaţii) imprimare cu şabloane |
| UP | BACK | HOME |