Sâmbătă, 19 septembrie - Ziua Europeană a Patrimoniului

          Orele 11.00 - 18.00: „Început de veac la Cotroceni“, expoziţie cu vânzare în grădina palatului, realizată în parteneriat cu Asociaţia „Ospeţia din România“, Arhiva şi biblioteca „Ion C. Rogojanu“, Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida“, Muzeul Naţional Filatelic, ARCUB - Primăria Municipiului Bucureşti, Elite Art Club UNESCO, Clubul Vehiculelor de Epocă.
          Expoziţia a reconstituit atmosfera de început de secol în Bucureşti şi la Palatul Cotroceni, până la izbucnirea primului război mondial (1900 - 1914). Au putut fi admirate automobile de epocă (Olds Patent - 1888, Ford - 1912), velociped 1900, aparate de fotografiat de epocă, imagini reprezentând Palatul Cotroceni, familia regală şi princiară, monumente şi clădiri din Bucureşti, machete de emisiuni filatelice reprezentând de asemenea monumente şi clădiri din capitală.
          Atmosfera de epocă a fost completată de cărţi poştale cu familia regală, cărţi şi albume de călătorie, cărţi purtând semnături ale unor personalităţi române şi străine, cărţi vechi de bucate, meniuri, partituri muzicale, obiecte de artă decorativă, picturi, gravuri, piese de mobilier de mici dimensiuni, obiecte meşteşugăreşti, costume populare aduse de anticari, dar şi de personaje în costume de epocă.

          Orele 15.00 - 16.00: Spectacol de teatru „D’ale lui Nenea Iancu“, susţinut de trupa As (studenţi de la Facultatea de Teatru Bucureşti).

          Orele 19.00: „Bonsoir Mon Cher“ - spectacol de teatru cu Silviu Biriş şi invitaţii săi.
                              Recital de operă susţinut de Theodor Ilincăi - tenor, Tina Munteanu - soprană, Mihaela Vîlcea - pian.
   
   
   
   
   
   
   
   
   
 
              Tina Munteanu
       Absolventă a secţiei de Canto din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, tânăra soprană Tina Munteanu este laureată a numeroase concursuri naţionale de lied, este deţinătoare a Premiului special al juriului la Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée“, a premiului întâi la Concursul Naţional de interpretare „Paul Constantinescu“ şi a premiului special al Societăţii „George Enescu S.U.A.“.
       Tina a fost admirată pentru siguranţa vocii sale, pentru talentul interpretativ, fiind adesea invitată să susţină recitaluri la Palatul Cotroceni, Radio Difuziunea Română, Ambasada României la Paris, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila, Conservatoire Royal de Bruxelles.

              Mihaela Vîlcea
       Pianista de mare talent Mihaela Vîlcea a absolvit Liceul „George Enescu“, apoi Academia de Muzică din Bucureşti. Este un nume cunoscut publicului românesc, măiestria cu care interpretează piesele muzicale cu grad mare de complexitate şi mai ales ariile din opere, au recomandat-o pentru participarea la turnee organizate în ţară şi străinătate - Italia, Germania, Elveţia.
       De asemenea, Mihaela Vîlcea este cunoscută publicului şi datorită numeroaselor sale apariţii pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în calitate de pianist-acompaniator. Cea mai notabilă dintre acestea este în cadrul operei „Fiica regimentului“ de Gaetano Donizetti (printre alţii, îl acompaniază pe cunoscutul tenor Robert Nagy).

              Teodor Ilincăi
       Parcursul artistic al tenorului Teodor Ilincăi este puţin atipic. În şcoală studiază oboiul, la liceu alege să studieze filologia, absolvă Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu specializarea Muzică Bizantină. A avut ocazia de a descoperi muzica clasică şi de a se perfecţiona în arta cântului vocal mai întâi în cor, apoi ca solist, studiind cu profesori de prestigiu ca Georgeta Stoleriu sau George Crăsnaru. Mai târziu a participat la masterclass-ul sopranei Leontina Ciobanu - Văduva (2007) şi la cel susţinut de Viorica Cortez, apoi la cel al marelui bariton Eduard Tumagian (2008).
       Calitatea şi muzicalitatea vocii sale l-au plasat pe primul loc în cadrul concursului de tenori din Szczecin (Polonia, 2008). Are contracte până în 2013 cu opere de prestigiu precum Lausanne, Toulouse, Hamburg, Santiago de Chile, Berlin.



UP BACK HOME