SIMFONIA MENIULUI FAMILIA REGALĂ DIN ROMÂNIA ÎN
CĂRŢI POŞTALE ILUSTRATE
BALCIC, ARC PESTE TIMP
     Expoziţia „Simfonia meniului“ urmăreşte evocarea atmosferei rafinate în care Curtea Regală a României lua masa. Sunt expuse documente reprezentând meniuri servite la dejunurile şi dineurile regale în perioada regilor Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, unele dintre ele purtând chiar semnăturile acestora.
     Alături de meniurile regale, sunt expuse meniuri servite la dejunuri şi banchete date în onoarea unor personalităţi ale vieţii politice şi culturale (Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, gen. H. Berthelot, Mihail Manoilescu, actriţa Marioara Ventura, jurnalistul Pamfil Şeicaru etc), meniuri servite în renumite restaurate româneşti şi franceze, cărţi vechi de bucate, dar şi serviciul din cristal de Boemia al reginei Maria, servicul de sparanghel, trusă de tacâmuri din argint, folosite la mesele regale.
     Deoarece de cele mai multe ori, dejunurile şi dineurile regale erau însoţite de audiţii muzicale, în expoziţie figurează şi partituri dedicate celor două regine, Elisabeta şi Maria, partituri semnate de clasici ai muzicii - Franz Schubert, Ludwig van Beethoven, Carl Ziehrer, Iosif Ivanovici.
     Expoziţia „Simfonia meniului“, organizată în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I“, Asociaţia „Ospeţia din România, Arhiva şi biblioteca „Ion C. Rogojanu“ şi Asociaţia Română a Iubitorilor Valsului „Johann Strauss“ se doreşte a fi o rememorare a unui aspect deosebit de important al vieţii de zi cu zi a membrilor familiei regale române şi a contemporanilor lor, readucând în prim plan parfumul unei epoci pline de fast şi strălucire. Prin tematica sa, expoziţia „Simfonia meniului“ demonstrează totodată deschiderea societăţii româneşti interbelice către modelul de civilizaţie al Europei Occidentale.
     Expoziţia de cărţi poştale ilustrate, având ca tematică familia regală a României, ediţia a II-a, continuă şirul manifestărilor de la Muzeul Naţional Cotroceni dedicate cartofiliei, de această dată în colaborare cu două muzee prestigioase: Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I“.
     Dacă la ediţia anterioară accentul a căzut asupra portului ţărănesc la curtea regală, expoziţia de faţă va încerca să ne reţină atenţia printr-o tematică bogată, care să-i surprindă pe membrii familiei regale în diferite ipostaze.
     Familia regală va fi prezentă la serbările de 10 Mai, la trecerea în revistă a trupelor, la manevrele regale, la inaugurări. 10 Mai era ziua regelui şi în acelaşi timp ziua României, ziua când se inaugurau diferite instituţii, iar participarea familiei regale la această sărbătoare naţională era deseori surprinsă în ediţiile ilustratelor ca şi în cazul manevrelor regale, care organizate anual şi în prezenţa misiunilor militare străine, demonstrau capacitatea şi dotarea armatei române, care se dorea una dintre cele mai moderne. Alteori întâlnim familia regală în sala tronului, la serbările de la Cotroceni din 1907, la Sinaia sau în vizită la Paris. De altfel vizitele regale sunt deseori subiecte ale cărţilor poştale. Cu ocazia a 70 de ani de viaţă ai regelui Carol I, principele moştenitor Wilhelm, fiul împăratului Germaniei sosea în aprilie 1909 în Bucureşti, într-o vizită interesant ilustrată pentru cartofilie. O atenţie deosebită se acordă şi ţinutei, remarcându-se o preferinţă pentru uniforma militară, aspect întâlnit des la curţile europene.
     Fără a epuiza această temă, manifestarea de faţă prin exponatele sale, încearcă să descopere interesul pentru aspectul documentar al cărţii poştale, constituindu-se într-un izvor pentru istoriografia românească.
     Expoziţia „Balcic, arc peste timp“ este reprezentativă pentru taberele de creaţie organizate la Balcic, în cadrul programului „Pictori de azi la Balcic”, un proiect de artă şi suflet ajuns acum la maturitate, iniţiat şi dezvoltat de către Elite Art Gallery.
     Lucrările realizate în maniere atât de diferite exprimă lumina, culoarea şi spiritul Balcicului într-un mod care aminteşte de marile picturi româneşti interbelice, integrând însă nuanţe ale contemporaneităţii.


Sufrageria Regală a Palatului Cotroceni
fotografie de epocă


Familia Regală în sala tronului


Vitalie Butescu, Castelul Reginei
ulei / pânză


Coperta partiturii unui vals dedicat de Iosif Ivanovici reginei Elisabeta (Carmen Sylva)


Vizita Kronprinţului Germaniei, Wilhelm, în Romînia, 1909


George Mircea, Vedere de pe Muntele Alb
ulei / pânză


Meniu cu semnătura regelui Ferdinand I şi a regelui George al Greciei, 5 decembrie 1925


Principele Ferdinand şi principesa Maria


Adriana Lucaciu, La Balcic
ulei / pânză


Meniu cu semnătura reginei Maria şi
a surorii sale, Victoria Melita (Ducky)
,
8 iunie 1924


Principesa Maria şi sora sa, Ducky


Vasile Crăiţă Mîndră, Terasă la Balcic
ulei / pânză


Meniu cu semnătura lui Ion I. C. Brătianu,
28 iunie 1925


Principesa Ileana


Marcel Lupşe, Veduta
ulei / pânză


Set de tacâmuri din argint, marca Solingen


Principesa Ileana şi principele Nicolae


George Mircea, Stella Maris
ulei / pânză



UP BACK HOME