Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Naţional de Istorie a României, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, Muzeul Literaturii Române Iaşi, itinerează expoziţia „Jurnal de modă... moda feminină la 1900“, în cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ - Muzeul Unirii din Iaşi.
Expoziţia „Jurnal de modă...moda feminină la 1900“se doreşte a fi o trecere în revistă a evoluţiei modei feminine, cu deosebire a celei de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX, perioadă cunoscută sub numele de „la belle epoque“, când au avut loc transformări spectaculoase în ceea ce priveşte modul de concepere şi prezentare al toaletelor. Societatea românească la acel moment era racordată la modelul de civilizaţie al Europei Occidentale, încadrându-se în coordonatele evoluţiei vestimentaţiei europene, în ton cu ceea ce se crea la Paris.
Elementul central al expoziţiei îl reprezintă un număr de aproxmativ 90 de planşe, reproduceri după crochiuri de modă, realizate de artişti mai mult sau mai puţin celebri ai timpului, toate promovate de reviste de modă publicate la Viena, Berlin, Budapesta şi Paris, în perioada 1890-1914. Pornind de la aceste planşe, eleganţa feminină de altădată va fi redată în expoziţie prin recrearea a trei modele de rochii realizate de binecunoscuta creatoare de modă din Bucureşti - Liza Panait.
De asemenea, în expoziţie figurează şi veşminte reprezentative pentru moda sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX: copia rochiei doamnei Elena Cuza, reconstituită după mărturia iconografică lăsată de litografia din 1863 a lui Carol Popp de Szathmary, precum şi accesorii, la rândul lor, apanaj al eleganţei feminine: trusa de voaj a doamnei Elena Cuza, servicii de toaletă, sticluţe de parfum, casete de bijuterii, mănuşi, evantaie, lornion, umbreluţă de soare, carneţel pentru dans, pălărie şi manşon etc.
Pentru că în acea perioadă femeile erau mai întâi de toate soţii şi mame, în expoziţie este prezent şi un trusou pentru nou-născuţi, datat 1902, alături de fotografii de epocă, însemne pentru firme în stil Secession, reclame la magazine de modă.
Expoziţia este deschisă în perioada 8 iunie + 8 iulie 2010 şi poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10.00 - 20.00.